Cântărețul a vrut să achiziționeze un apartament cu vedere la Central Park și, deși era dispus să plătească preșul exorbitant, el a fost obligat să apară în fața unei comisii care i-a refuzat oferta.
Care a fost motivul? Potrivit unui apropiat, explicația ar fi fost că „nu dorim pe cineva ca tine aici”, cu referire la momentul în care artistul a fost arestat în 1998 după ce a făcut avansuri sexuale unui polițist sub acoperire.
„Glumiți cu mine. Eu sunt George Michael. Am milioane de dolari pe care vreau să-i dau pe apartamentul care are un preț și așa prea mare”, le-ar fi răspuns cântărețul dezvoltatorilor imobiliari, fără succes însă.
În decembrie 2016, George Michael a murit la vârsta de 53 de ani, de Crăciun, în casa sa din Goring-on-Thames, Oxfordshire.
Polițiștii din Thames Valley au declarat inițial că moartea artistului era inexplicabilă, dar nu suspectă și că datele primei examinări post-mortem au fost „neconcludente”.
Medicul legist a spus într-o declarație: „Cercetările în cazul morții lui George Michael s-au încheiat și au fost primite datele finale ale raportului medico-legal. Cum raportul confirmă că moartea a intervenit în urma unor cauze naturale, fiind cauzată de cardiomiopatie dilatativă combinată cu ficatul gras, investigația se oprește aici și nu mai este nevoie de alte anchete suplimentare.”
„Nu vor mai fi furnizate informații suplimentare, iar familia artistului a solicitat mass-mediei și publicului să le fie respectată intimitatea”, a mai declarat medicul legist.
Potrivit British Heart Foundation, cardiomiopatia dilatativă este o afecțiune care cauzează slăbirea mușchiului inimii, care se întinde și se subțiază, devenind incapabil să pompeze sânge în corp în mod eficient. Miocardita se referă la inflamarea mușciului inimii.
Managerul lui George Michael declarase anterior că superstarul a murit în urma unei insuficiențe cardiace. Purtătorul de cuvânt al lui Geroge Michael a anunțat că superstarul s-a stins din viață „în pace, linișitit, în reședința sa”, pe 25 decembrie 2016.
Deși era într-o stare de sănătate precară, potrivit relatărilor surselor apropiate superstarului, George a continuat să facă planuri pentru sezonul sărbătorilor de iarnă și urma să-și petreacă Crăciunul alături de partenerul său, Fadi Fawaz, cel care i-a găsit trupul neînsuflețit, în prima zi de Crăciun.
Potrivit The Daily Mirror relatează, artistul avea în pregătire alte două albume, aproape finalizate, unul cu titlul provizoriu „Extended Plaything” și altul tot cu un titlu provizoriu, „White Light”, care este, de asemenea, titlul unei melodii pe care George Michael a lansat-o în 2012.